Romanian United Fund (RUF) este o organizație non-profit dedicată sprijinirii inițiativelor cu impact social, educațional și comunitar, reunind diaspora românească într-o mișcare globală de susținere a proiectelor din România și din întreaga lume. Printr-un model de filantropie strategică și colaborativă, RUF canalizează resurse și expertiză către cauze esențiale, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a comunităților.
Fondată pe principiile transparenței, eficienței și implicării active, fundația sprijină proiecte educaționale, de patrimoniu, de sănătate, culturale și de antreprenoriat social, facilitând colaborarea dintre sectorul non-profit, mediul de afaceri și instituțiile publice. Cu o rețea extinsă de donatori și voluntari, RUF creează punți între românii din diaspora și România, demonstrând că schimbarea reală vine din unitate și acțiune comună.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.