ACS Olimpia Bujac 1975

Informații despre organizație

Susține Olimpia Bujac, susține copiii Aradului!
Înființat în anul 1975, clubul Olimpia Bujac a devenit un reper important pe harta fotbalistică arădeană. Copiii crescuți au scris istorie în fotbal, atât în România cât și peste granițe, exemplele lui Sorin Botiș și Cristian Panin sunt elocvente, dar lista poate continua cu Dan Stuparu sau Marius Mîrne.
Istoria se scrie de mai bine de cincizeci de ani la Olimpia Bujac. Clubul are astăzi patru grupe de copii și juniori, începând cu generația născută în anul 2010 și încheind cu cea din 2020. În total, peste 100 de copii trăiesc bucuria fotbalului într-un cadru organizat și relaxant, după o strategie bine stabilită.
Pe lângă competițiile oficiale, clubul Olimpia Bujac le-a oferit copiilor și două turnee devenite deja tradiționale în fotbalul juvenil arădean: ”Turneul Captain’s Cup”, ajuns la ediția a șaptea, și ”Cupa Olimpia Bujac”, urmează ediția a treia.
Olimpia Bujac a devenit mai mult decât un club. Copiii sunt încurajați mereu de familii și prieteni, conducătorii și antrenorii sunt atenți la creșterea lor fotbalistică – și nu numai -, așa că astăzi putem vorbi de o comunitate.
Fii alături de noi, fii alături de copiii Aradului! Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Olimpia Bujac!

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 25 Mai al anului curent.