Fundația Hope and Homes for Children România

Reformăm sistemul de protecție a copilului din România, în așa fel încât viața copiiilor vulnerabili să se îmbunătățească vizibil și constant.În total, în 25 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut peste 42.000 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 69 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 127 de case familiale, cu 7.300 de copii scoși din orfelinate și 1.900 reintegrați în familia naturală sau extinsă.Care sunt ariile noastre de acțiune💛 Închiderea orfelinatelor din România prin reintegrarea copiilor în familie sau în asistență maternală și construcția de case de tip familial;💛 Prevenirea separării copilului de familie;💛 Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție;💛 Reforma sistemului de protecție a copilului, prin formarea membrilor de personal.Misiunea noastră este ca până în 2027 să închidem toate centrele de plasament de tip vechi și să înlocuim sistemul instituțional de protecție a copilului actual cu un sistem care este bazat pe conceptul familial.Ne-am bucura să ni te alături misiunii noastre redirecționând cei 3,5% ce reprezintă impozitul pe venit, (opțional poți bifa ca acest lucru să se întâmple pentru doi ani consecutivi, fără niciun efort suplimentar din partea ta) în așa fel încât, împreună, să producem schimbarea de care mii de copii au nevoie. Îți mulțumim din inimă!

Website:
www.hopeandhomes.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular