Free Spirit of Dr. Norka

Informații despre organizație

Ajută-ne să ajutăm copiii cu nevoi speciale!După bucuriile și reușitele a 9 ani de voluntariat în domeniul intervenției asistate de animale cu câini de terapie și ai educației sportive pentru copii cu diverse deficiențe și nevoi speciale, în 2022 am înființatAsociația Free Spirit of Dr. Norka!Suntem o echipă din Cluj-Napoca, din 2013 lucrăm pro bono în domeniul intervenției asistate de animale cu câini de terapie, sau în curs de formare, din 2018 organizăm și inițieri, cursuri de escaladă adaptate copiilor cu dizabilități și din medii defavorizate, iar acum dezvoltăm și terenul nostru de joacă inclusiv, unde se petrec activități asistate de animale, evenimente educaționale destinate copiilor, adulților - și câinilor. Acestea se întâmplă într-un cadru profesional, în parteneriat strâns cu profesioniști, universități, școli, instituții, organizații locale și internaționale de specialitate.Toate aceste activități pot fi derulate doar dacă avem resurse financiare - ele nu mai pot fi finanțate din resursele proprii ale membrilor echipei. Astfel că avem nevoie de sponsorizări, donații, avem nevoie de ajutorul tău.Tu poți contribui prin sponsorizare în contul nostru RO84BTRLRONCRT0662056901 deschis la Banca Transilvania, prin redirecționarea gratuită a 20% din impozitul pe profit, sau pe venit, ca noi să putem organiza mai multe activități utile, mai multor copii cu diferite nevoi speciale, oferindu-le speranță, bucurie, șansa de a progresa. Eventual ne poți ajuta și prin transmiterea mesajului nostru către persoane salariate, care pot dona 3,5% din impozitul lor pe venit.Activitățile noastre prezentate prin fotografii (album foto): https://photos.app.goo.gl/1hJmrpRdaqHRrxrm9Apariții media:înregistrarea emisiunii Fără Prejudecăţi - TVR Cluj înregistrat pe platou mult mai devreme, în noiembrie 2022: Fara prejudecati, 22 aprilie 2023On air la Radio Cluj, secția maghiară (link), datând tot din noiembrie 2022.

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.