FEDERATIA ROMANA DE OINA

Federația Română de Oină este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă, nonguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ.Federaţia Română de Oină a fost fondată în anul 1932, devenind persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, în anul 2002, prin reorganizarea dispusă de Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000 (actualizată) a educației fizice și sportului.Federaţia Română de Oină, funcționează în baza statutului propriu, Legii nr. 69 din 28 aprilie 2000 (actualizata) a educației fizice și sportului, H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 și ale O.G. nr. 26/2000 (actualizată), cu privire la asociații și fundații.Federaţia Română de Oină deţine, în condiţiile legislaţiei în vigoare, Certificatul de Înscriere a Persoanei Juridice Fără Scop Patrimonial, eliberat de Tribunalul BucureştiSectia a III-a Civila cu nr. 39 din 19.03.2002 şi Certificatul de Identitate Sportivă nr.0000834 din 04.07.2002, eliberat de către Ministerul Tineretului si Sportului.Federația are în componență structuri sportive afiliate, prin intermediul cărora pune în aplicare strategia proprie și cea a instituțiilor cu atribuții pe linie de educație fizică și sport.

Website:
www.froina.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular