Copilul meu perfect

Informații despre organizație

Noi, parintii lui Tudor, am facut aceasta asociatie pentru a sustine terapiile de recuperare pentru minunea noastra.Ca scurt istoric, Tudor s-a nascut prematur la 32 de saptamani, iar in spital din cauzei unei hemoragii pulmonare si a hipoxiei din acele momente, baietelul nostru a ramas cu sechele neurologice. La varsta de 8 luni, din cauza refluxului sever, a vomelor si a faptului ca scadea in greutate, Tudor a fost operat de fundoplicatura si tot atunci i s-a montat si gastrostoma.In acest moment ( 5 ani ), el este alimentat aproape in totalitate pe gastrostoma, nu accepta mancarea pe cale orala, inca nu sta in sezut, avand hipotonie severa. Diagnosticul lui e incadrat sub denumirea de paralizie cerebrala si luptam cu el in fiecare zi prin diverse terapii, in prezent la nivel intensiv: kinetoterapie, terapia Tomatis, terapia Cuevas Medek, hidroterapie, terapie ocupationala, logopedie, osteopatie, hipoterapie ( de care este foarte incantat Tudor :D ) .Pentru acest an, 2025, pe langa terapia zilnica, avem deja planuite 3 sesiuni intensive la Cluj, unde ne axam pe terapia Cuevas Medek si terapie ocupationala/vizuala, o seisune la Alba Iulia la centrul Maria Beatrice, o sesiune intensiva de Cuevas Medek la Ploiesti si o sesiune intensiva in Spania, bazata pe hidroterapie, la Swimlab .Ca evolutie, suntem destul de increzatori in Tudor, pentru ca in decursul ultimelor luni, a devenit mult mai prezent, mai vocal, mai dornic de joaca, astfel ca raspunde din ce in ce mai bine la terapie. Progresele sunt mici si lente, dar important e ca exista si sunt vizibile, ceea ce ne face sa ne intarim credinta si speranta.Multumim pentru sustinere si suport si speram ca aceasta asociatie sa fie un prim pas spre a ajuta si alti copii in situatia noastra.Cu multumiri, iubire si blandete,Parintii lui Tudor - Andreia si Cristi

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.