Asociația PRODOCENS este o organizație non-profit care se adresează vorbitorilor de limbă română prin intermediul celor mai noi metode de comunicare în masă, având ca scop primordial apărarea şi promovarea valorilor creştine prin media.Acest proiect s-a născut din viziunea personală de a întemeia o organizație care să răspundă acestor provocări specifice vremii în care trăim, publicul fiind comunitatea românească de pretutindeni, de orice confesiune sau apartenenţă religioasă. Prin ceea ce face Platforma PRODOCENS Media pune la dispoziție diverse resurse cu scopul de a oferi o alternativă pozitivă la subcultura și nonvalorile promovate din ce în ce mai agresiv.Suntem convinși că valorile creştine fac parte din valorile fundamentale ale poporului român, iar aplicarea lor în actualitatea românească dominată de incertitudine ṣi conflicte poate să conducă la obţinerea echilibrului etic și spiritual atât de necesar. De asemenea, se observă nevoia de a identifica şi promova persoane si iniţiative noi care să reflecte o perspectivă creştină coerentă şi relevantă în viaţa publică.Se simte tot mai acut nevoia unei comunităţi de creştini care să influenţeze societatea românească, implicându-se la diferite niveluri în societatea civilă, viaţa socială, politică şi administrativă, care să răspundă problemelor societăţii prin identificarea și aplicarea de soluţii de perspectivă creştină. Aceste persoane sunt chemate să fie „sare şi lumină” pentru semenii lor, pentru a dezvolta o abordare bazată pe valorile biblice şi ale moralei creştine.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.