Asociația Societatea Viziunea

Ne dorim o societate care să înflorească conform potențialului ei și construim zi de zi la asta. Scopul nostru este să familiarizăm cât mai mulți oameni cu procesul de implicare civică și cu „ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate”. Tradiția, obiceiul, exemplul de bune practici... toate acestea se pierd dacă cineva nu le consemnează și nu le cinstește. Noi vrem să o facem!Totodată, „Viziunea” este o mișcare ce-și propune să antreneze aptitudinile celor implicați (vorbitul în public, dezvoltarea unor argumente pertinente, capacitatea de a-și folosi îndemânarea, sincronul, expresia corporală etc.) și să-i ajute să-și descopere altele noi, astfel încât, aceștia să ajungă cât mai curând la cea mai bună formă a lor! De cele mai multe ori în viață ne subestimăm. Avem nevoie de ceilalți și de contexte favorabile care să ne ridice, să ne ajute să ne descoperim și să ne dovedim nouă că putem mai mult. „Viața ca o artă” e deviza noastră.„Viziunea” vine cu îndemnul la visare aplicată. Cum ne dorim să fie țara asta ca să fim mândri că suntem români? Hai să ne imaginăm... Hai să o facem!(Cum? Întâlnindu-ne, gândindu-ne, dezbătând și aplicând cele mai bune metode de implementare) Pas cu pas, având răbdare și iertare, perseverență și încredere vom descoperi împreună ce frumos este să transformi visele în realitate. Dar ca să poți face asta...trebuie mai întâi să știi ce visezi! Află și ne vedem în centru...Watch out for crazy hats!

Website:
www.viziunea.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular