În anul 2006 am început un program de activități educative în centrele de plasament din Județul Brașov, de atunci și până acum am avut peste 500 de beneficiari ai serviciilor noastre. În prezent avem mai multe programe educative iar acestea sunt axate pe: oferire de sprijin emoțional și afectiv, tabere de dezvoltare a abilităților de viață, consiliere profesională și personală, sărbătorirea zilelor de naștere, mentorat, cursuri de formare profesională, activități recreative, monitorizare și sprijin la ieșirea din centrul de plasament.Activitatea noastră se desfășoară săptămânal atât în centrele de plasament cât și în afara centrelor, avem grupe de copii și adolescenți cu care lucrăm.Addip prin programele instructiv-educative ajută copii din centrele de plasament să devină adulți responsabili și integrați în societate. Fiecare copil este unic și credem cu tărie că oferindu-le sprijin, dragoste, încredere, activități diverse, aceștia își pot depăși condiția devenind cea mai bună variantă a lui. Educația, cunoașterea personală, acceptarea și vindecarea traumelor, precum și relația de sprijin pe care o construim cu fiecare copil, îi ajută pe aceștia să își depășească condiția socială și să devină adulți funcționali în societate.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.