Royal Rangers este o lucrare creștină, interconfesională, de cercetași cu o viziune și metodologie foarte bine conturata. Scopul Asociației Paideia ROYAL RANGERS 9 Baia Mare este de a contribui la dezvoltarea copiilor și tinerilor, cu ajutorul unui sistem de valori biblice în vederea împlinirii lor fizice, psihice, sociale, spirituale, pentru a deveni cetățeni responsabili ai comunităților locale, naționale și internaționale,De asemenea urmărim orientarea educației spre dezvoltarea abilităților copiilor și tinerilor de a înțelege și de a relaționa cu lumea și viața, de a-și conștientiza și urma talentele și înclinațiile creative, sprijinirea și sfătuirea acestora în a-și asuma un rol activ în propriul lor proces educațional, astfel încât să dobândească șansa de a trăi o viață împlinită și de a deveni cetățeni activi și implicați social.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.