Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania filiala Craiova

Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania – fil Craiova (ANCAAR- Craiova) este o asociatia de parinti cu copii cu autism, care si-a propus sa actioneaze in domeniul sprijinirii procesului de recuperare si integrare reala a acestora. S-a infiinţat prin Sentinţa Civilă nr. 3 / 2003 a Judecatoriei Craiova. Pentru indeplinirea acestui obiectiv in 2004 am deschis portile primului Centru de Recuperare din Oltenia. Activitatea fiind sustinuta cu ajutorul sponsorizarilor si finantarilor interne şi externe, pe care membri asociatiei au reusit sa le obtina .Pe scurt povestea noastra astazi ar putea fi spusa cam asa: Suntem azi fericiti nu pentru ca am avea copii premianti sau olimpici, ci pentru simplul fapt ca stim sa gasim fericirea in fiecare silaba, mai apoi in fiecare cuvant, gest, zambet sau o simpla privire a copiilor nostri cu autism. Traim poate mai intens decat majoritatea, experienta de a fi parinte pentru ca in spatele fiecarei mici victorii, cum ar fi un cuvant nou rostit, exista o munca titanica. A noastra, a parintilor, a terapeutilor,voluntarilor, dar in primul rand A LOR, a copiilor nostri. Viata lor si a noastra e cumva atipica. Nu exista un timp pur si simplu, exista timp si situatii din care invatam, parinti si copii, pentru a deveni ceea ce majoritatea dintre noi definesc ca fiind‘’ o familie normala’’.La inceput am fost ingenunchiati de diagnosticul primit.A fost greu la inceput sa constientizam si sa acceptam ca viata noastra se va schimba radical, ca nu exista garantii in ceea ce priveste recuperarea copiilor nostri, nu stiam nici macar ce inseamna autismul. Am sperat mult timp sa se inventeze o pilula minune si.......a doua zi sa ne gandim ca a fost doar ...ca o banala raceala......(inca mai speram asta in secret!). Cu toate acestea am gasit forta de a deschide in 2003 singurul centru pentru recuperarea copiilor cu autism din Oltenia. Am sprijinit si ajutat cu ajutorul multor oameni generosi, carora le multumim, sute de familii cu copii cu autism. In România, la nivelul anului 2012, erau înregistrate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătătii) însă numărul real al acestora este mult mai mare – specialistii estimează cel putin 15.000 de persoane, majoritatea nefigurând în evidenta oficială. În cultura de masă, autism este adesea asociat cu copii. Cu toate acestea, autismul este o condiție pe tot parcursul vieții, și ca atare persoanele cu TSA necesita sprijin de specialitate pe tot parcursul vietii. Desi au fost realizate progrese incredibile in cresterea gradului de constientizare privind nevoile copiilor cu autism , odata ce acestia cresc si devin adolescenti/tineri,totul devine o alta poveste , optiunile privind programele de suport dispar. In sistemul national de invatamint nu exista programe de interventie privind tranzitia catre statutul de adult, care sa-i ajute sa duca o viata productiva si plina de satisfactii . Eforturile familiilor de a identifica terapii şi terapeuţi pentru copiii lor cu autism, de a-i ajuta să dobândească funcționalitate socială, sunt enorme și vlăguitoare, pentru că infrastructura de servicii specializate, din România, este încă precară, iar atitudinea populației tipice este adesea ostilă. Deoarece autismul afectează capacitatea unei persoane de a procesa informații de a înțelege indicii sociale, este nevoie de sprijin în continuare într-o gamă largă de domenii: de la mentinerea igienei personale, pregatirea hranei, igiena locuintei, plata facturilor, achizitionarea cosului zilnic, găsirea și păstrarea unui loc de muncă pentru persoanele inalt functionale , și, cel mai important, socializarea cu alte persoane.In judetul Dolj, fara a exista o statistica oficiala cu privire la numarul si situatia persoanelor cu autism , insa din evidentele asociatiei ca urmare a solicitarilor existente in decurs de 15 ani de functionare estimam un numar de peste 200 de personae ca avind autism. Din acestia un numar mic de copii cu autism sunt cuprinsi intr-un program de recuperare oferit fie in institutiile de stat, fie de institutii de tip ONG-uri), dar nici una dintre acestea nu ofera programe de recuparere care sa se adreseze tinerilor cu autism. ANCAAR filiala Craiova, prin Centrul de zi Dr. Innocenzo Fiore, ofera servicii de recuperare si integrare pentru copii si tineri cu autism in judetul Dolj, de 15 ani. Urmare a experientei acumulata in cei 15 ani de activitate dar si ca urmare a faptului ca un numar de 20 de beneficiari au ajuns la virsta adulta este firesc sa dorim sa continuam oferirea de programe de integrare sociala care sa se adreseze tinerilor cu autism. AUTISMUL trebuie abordat intr-un mod complex intervenind atât asupra persoanei cu autism , adaptind programul de interventie in functie de particularitatile , stadiul de dezvoltare psihologica, gradul de functionare sociala a fiecarui beneficiar cit si la nivelul familiei acestuia. Fiecare persoana cu TSA este unica şi are ritmul său propriu de dezvoltare, însă sunt şi persoane cu TSA care au nevoie de un ajutor în plus si chiar pe tot parcursul vietii.
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular