Asociatia Monumentum

Asociația MONUMENTUM este o organizație nonguvernamentală înființată în 2012 pentru a acționa în favoarea salvgardării patrimoniului construit. Asociația desfășoară proiecte de mentenanță și de intervenție de urgență asupra clădirilor tradiționale din mediul rural, intervenind până în prezent în cazul a peste 120 de clădiri aparținând patrimoniului vernacular și a peste 10 clădiri aparținând patrimoniului eclezial ( biserici de rit ortodox și luterane), o parte dintre ele fiind cuprinse în proiectul Ambulanței pentru monumente derulat de către Asociație începând cu anul 2016 . Asociația acționează în județele Sibiu, Mureș și Brașov, dar are parteneri instituționali și nonguvernamentali în județele Alba, Suceava, Cluj, Maramureș, Timiş, cărora le oferă consultanță de specialitate.

Educația pro patrimoniu prin specializarea arhitecţilor şi a studenților arhitecți în domeniul restaurării și utilizării tehnicilor și materialelor tradiționale este o activitate prioritară a Asociației, drept pentru care organizează an de an o școală de vară la Apoş si, recent, co-organizează alta la Topârcea.

Pentru conservarea învelitorilor istorice, Asociația și-a propus construirea și transferarea dreptului de proprietate către meșteri, pentru patru țiglării tradiționale în Transilvania, în care să lucreze comunitățile și meșterii locali, reușind construirea a două dintre ele până în prezent.

Asociația a fost invitată în 2017 de către Comisia Europeană să facă parte dintr-un grup de lucru pentru elaborarea strategiilor și politicilor în domeniul patrimoniului și a meseriilor tradiționale și emergente pentru țările membre, iar concluziile raportului elaborat au stat la baza proiectului cunoscut generic sub denumirea de Harta Meșterilor din domeniul construcțiilor din România, derulat în prezent de către OAR prin Grupul de lucru Rural.

Website:
www.asociatiamonumentum.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Notă! Toate datele de pe această pagină sunt transmise folosind o conexiune sigură. Singurele date salvate sunt: numele, prenumele, orasul, judetul, email/telefon.

Poți citi mai multe despre Drepturile tale cu privire la protectia datelor.
  • Ce reprezintă formularul de redirectionare?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa pana la 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei pana la 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucuram sa te avem aici, in comunitatea oamenilor cu spirit civic. Impreuna suntem mai buni, mai puternici si mai curajosi. Impreuna putem aduce o schimbare in bine in societatea noastra, de aceea avem nevoie de cat mai multi oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei sa ajuți, descarca formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei sa-l ajuţi, printeaza-l si transmite-l colegilor, prietenilor si familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarca un model de formular