Asociatia Informala a Vocilor pentru Incluziune

După doi ani de activitate în Cluj Napoca & împrejurimi, ca grup informal, AIVIcluj a fost înregistrată legal în 2016. Cel mai cunoscut program al perioadei 2014-2017 a fost ConvoClub, atelierul non-formal de învățare a limbilor străine prin conversație. După mutarea la București, AIVIcluj organizează, mai departe, Clubul de Carte Cluj și Schimb de Cărți Cluj, iar AIVIbuc s-a îndreptat spre mentorat (programul BuddyBuilding, pilotat în 2017), jurnalism comunitar (platforma AIVImedia.hub - lansată în aprilie 2020), voluntariat intergenerațional (Clubul de Carte Senior) și implicare civică.
Credem în facilitarea comunicării dintre generații și dintre decidenți ca mijloace de dezvoltare comunitară, suntem 100% voluntari și non-profit și ne este de folos orice formă de susținere.

Website:
mhub.aiviong.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 30 Iunie ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 2%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 2% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 2%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucuram sa te avem aici, in comunitatea oamenilor cu spirit civic. Impreuna suntem mai buni, mai puternici si mai curajosi. Impreuna putem aduce o schimbare in bine in societatea noastra, de aceea avem nevoie de cat mai multi oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei sa ajuți, descarca formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei sa-l ajuţi, printeaza-l si transmite-l colegilor, prietenilor si familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarca un model de formular