ASOCIAȚIA CULTURAL ARTISTICĂ ”JOC” – B.M.R.

Asociația Cultural Artistică ”Joc” – B.M.R. este o organizație nonguvernamentală, neetnică, nonprofit și apolitică, cu caracter social, artistic, cultural, educativ şi umanitar, de interes general, care se constituie ca persoană juridică română, funcționând în baza prevederilor Ordonanţei 26/2000 cu modificările ulterioare, a tuturor dispozițiilor legale în vigoare și a prezentului statut, iar manifestările sale vor fi numai în limitele legii.

Scopul Asociaţiei este descoperirea, stimularea și promovarea talentelor, apărarea intereselor acestora, în domeniul cultural artistic, educativ și media.
Stimularea interesului şi curiozităţii faţă de cultură şi artă, mai întâi prin cunoaşterea tradiţiilor locale, prin dezvoltarea deprinderilor de muncă practică şi intelectuală, prin cultivarea capacităţii creatoare a imaginaţiei, a spiritului de cercetare, a dorinţei de a contribui după puterea fiecăruia la perpetuarea şi promovarea valorilor culturale, spirituale, naţionale şi internaţionale, prin educarea copiilor şi a tinerilor cetăţeni, oamenilor în general, în domeniul artei: teatru, dans, etnografie, pictură, muzică, artă fotografică, designer vestimentar sau de ambient, precum şi crearea unui cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii cultural artistice, educative între cetăţenii români şi cetăţenii altor ţări, realizarea de parteneriate în vederea susţinerii de proiecte cultural artistice, educaţionale, sprijinirea membrilor asociaţiei în vederea participării şi organizării activităţilor cultural artistice, educative pe plan intern şi international.
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 25 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 2%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 2% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 2%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucuram sa te avem aici, in comunitatea oamenilor cu spirit civic. Impreuna suntem mai buni, mai puternici si mai curajosi. Impreuna putem aduce o schimbare in bine in societatea noastra, de aceea avem nevoie de cat mai multi oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei sa ajuți, descarca formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei sa-l ajuţi, printeaza-l si transmite-l colegilor, prietenilor si familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarca un model de formular