Asociația Cu cărțile pe uliță

Descriere

CONSTRUIM O ȘCOALĂ - principalul obiectiv al Asociației Cu cărțile pe uliță. Pentru copiii de la țară, din Teleorman, pentru oricare copil din România.Teleorman – poate singurul județ din România care nu oferă copiilor o alternativă educațională.Școala Cu cărțile pe uliță va fi prima și singura alternativă la sistemul centralizat de stat din județul Teleorman.Ea va acoperi ciclurile: preșcolar-primar-gimnazial. Teleorman se claseză, tradițional, pe ultimele locuri la examenele naționale.Asociaţia Cu cărțile pe uliță este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit fondată în noiembrie 2019, de către Relu Voicu, împreună cu Marilena Tudor Brânda, directorul Editurii Universității de Vest din Timișoara, prima persoană care l-a vizitat pe Relu pe ulița sa, și Cătălin Teniță, marcant activist civic. Cei 3 fondatori nu se cunoșteau dinainte, mânați de cele mai nobile intenții.Asociația are ca scop promovarea educației, artei și culturii în rândurile copiilor de la țară. Având sediul în comuna Scrioaștea, județul Teleorman, Asociația se adresează în primul rând copiilor cu posibilități materiale restrânse din această localitate, din întregul județ și, în ansamblu, oricărui copil din România.Proiectul Cu cărțile pe uliță funcționează din august 2018, debutând pe buza unui șanț, efectiv. Foarte curând a fost remarcat de către prestigioasa editură Humanitas, în speță, de către directorul general Lidia Bodea. În februarie 2019 Humanitas încropea o bibliotecă și o sală de lecții în ceea ce-ar fi trebuit să fie dormitorul copilului lui Relu.Aici, în sala de lecții și biblioteca Cu cărțile pe uliță:au citit unii copii prima carte din viața lor, alții i-au descoperit și devorat pe Jules Verne și Stephen Hawking, alții au făcut cunoștință cu Soljenițîn, Mario Vargas Llosa, Sabato și Tolstoi;s-au desfășurat sute și sute de ore de lecții cu copiii, unii au ajuns ca de la nivelul zero la matematică să se îndrăgostească de geometrie; de aici, din burta șanțului, unii copii au ajuns la licee de top din București.Toți copiii au potențial, dar nu toți ajung să și-l dezvolte din cauza accesului inegal la educație. Sărăcia, condițiile de acasă - cele mai mari piedici în educația copiilor.De-a lungul vremii s-au alăturat Asociației mulți prieteni, persoane fizice și companii, susținându-i activitatea prin donații și sponsorizări.Dan Perjovschi semnează logo-ul Asociației.Florin Bican semnează denumirea în engleză: Book-train on the Lane.EDUCAȚIE PENTRU COPIII DE LA ȚARĂ.EDUCAȚIA SCHIMBĂ DESTINE.INCLUSIV DESTINUL UNEI NAȚIUNI.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Captcha

Fii un super-erou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul, sau vrei să dai o mână de ajutor în plus, poți susține organizația să strângă mai multe formulare, sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Contact us

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației. Citește care sunt pașii.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România! Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania. Află cum poți susține activitatea noastră.