Asociatia Alternativa Vegana

Restaurantul Green Aware este gestionat de întreprinderea socială Asociația Alternativa Vegană.Suntem o echipă de oameni interesați de conceptul de alimentație naturală, cu deschiderea către dezvoltarea unor soluții sănătoase pentru cei preocupați de acest gen de nutriție, dar și de încurajarea micilor producători de materie primă organică.Ca si inițiatori ai acestui proiect, participam la și sustinem stilul de viata vegan. În jurul nostru, tot mai multe persoane sunt interesate să se hrănească conștient, iar stilul de viață urban, aglomerat și în viteză, lipsa soluțiilor gastronomice satisfăcătoare, precum și existența unei resurse navalorificate – micii producători, ne-a inspirat actuala idee.Ne adresăm celor care au adoptat deja o dietă bazată pe plante, celor care țin post în mod regulat sau ocazional, celor care țin un regim terapeutic impus, celor care au diverse grade de intolerață (lactoză, gluten, etc), celor care aleg asta din motive religioase, spirituale sau etice chiar și celor care sunt doar curioși de alternativa propusă.Green Aware· bucătărie cu specific vegan și raw vegan· peste 80 de rețete proprii echilibrate nutritional· peste 75% din produsele noastre sunt fără gluten· legumele și fructele folosite în prepararea alimentelor provin de la producători locali și membrii ASAT· pâinea, chiflă burger, pastele, și deserturile sunt făcute din cereale certificate BIO, soiuri autotohne nemodificate genetic, măcinate proaspăt cu o moară pe piatră, care nu încinge făina· produsele derivate din caju și migdale (lapte, brânză, smântână, mozzarella,parmesan etc ) sunt preparate în bucătăria noastră după rețete proprii· nu folosim semi-preparate. Totul este făcut de noi ”in house” (chiftele, paste tartinabile, dressing-uri etc)· varietate de germeni crescuți de noi în germinatoare automate, exclusiv din semințe certificate ecologic· metoda noastră de preparare a alimentelor este airfryer. Nu prăjim legumele în ulei· folosirea în procesul de gătire a apei alcalinei, purificată, ionizată· hrana este livrată în ambalaje prietenoase cu mediulMisiune și obiective· achiziția de legume/fructe/semințe, care vor constitui baza alimentară necesară, în lanțul de aprovizionare se face de la producătorii locali sau din surse certificate ecologic· oferirea unor soluții gastronomice complete, adecvate veganismului, din produse organice de origine vegetală· incluziunea socială în rândul conceptului de veganism· informarea generală despre beneficiile adoptarii unui stil de viață vegan

Website:
www.greenaware.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Din anul 2022 formularele 230 pot fi depuse online. Dacă vrei să printezi formularul și să îl semnezi, atunci apasă mai jos butonul Descarcă formular și urmează instrucțiunile. Dacă vrei să semnezi și să depui formularul online atunci apasă mai jos Semnează formular și urmează instrucțiunile.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular