Asociația Administratorilor de Piețe din România

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România s-a înființat în data de 11.04.2013 ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, apolitică, cu sediul în loc. Sibiu, Calea Şurii Mari, nr.16 A, fiind organizată şi funcţionând în baza prevederilor OG nr.26/2000.Asociația derulează proiecte de promovare și dezvoltare a piețelor, a producătorilor și a produselor locale, de îmbunătățire a legislației și a politicilor publice din domeniu.Te așteptăm în piețele din oraș!Poți să simți și să cunoști un oraș dacă mergi într-o piață. Acolo este tonusul și energia, acolo sunt oamenii.Piața reprezintă tradiție și, totodată, nucleul comercial și social de referință pentru fiecare oraș.Piețele sunt modalitatea de dezvoltare a comunității, ceea ce înseamnă locuri de muncă și veniturile pentru familiile celor care trăiesc din ce cultivă și comercializează.Piața generează venituri pentru mii de familii din fiecare județ al României, atât în mediu rural, cât și din cel urban, unde vânzarea produselor în piață este veriga care închide ciclul de producție.La nivel european și național piețele sunt model economic, o interfață între producător și consumator. Asta pentru că în piețe există ansamble de spații comerciale care oferă posibilitatea vânzării de produse diversificate, atât alimentare, cât și nealimentare, dar și desfășurării activității pentru ateliere de reparații și servicii etc.Piața înseamnă viață, înseamnă verde și rosu, alb, portocaliu și mov, piața înseamnă oameni și înseamna stări.Piața înseamnă soare, înseamnă răsărit și apus, înseamnă primăvară, vară, toamnă și iarnă, piața inseamnă specificul locului.Piața este despre oamenii care merg la piață și care povestesc despre producători, despre o afacere de familie, despre roșii și brânză, despre ceapă și morcovi, despre cât de colorate sunt tarabele vara, despre vorbe cu tâlc și despre cât de bună le-a ieșit mâncarea.Piața este despre oamenii din spatele tarabelor sau a vitrinelor cu brânză: femei cu batic sau cu părul frumos pieptănat, zâmbitoare sau duse pe gânduri, bărbați treziți de la cinci dimineața sau de la patru.Cei mai mulți oameni din spatele tarabelor vin din sate, tocmai de aceea piata poate fi considerată satul din miljocul orașului.De la ei afli când se vor coace roșiile, când se vor face cireșele, gutuile, strugurii și perele.Dintr-o piață nu pleci oricum acasă: pleci cu bucuria că te-ai văzut și ai vorbit cu oamenii, cu mulțumirea că o sa ai acasă bun, și gust, și sănătos.Te așteptăm în piețe!Fondurile strânse vor fi utilizate pentru proiecte de promovare și dezvoltare a piețelor, a producatorilor și a produselor locale.Mulțumim!

Website:
www.pieteromania.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular