Asociatia ActiveWatch

Milităm pentru comunicare liberă în interes public.

Cum îndeplinim această misiune?

1. Prin dezvoltarea de metodologii de cercetare, de intervenţie şi instrumente de lucru pe cele patru domenii de acţiune: libertate de exprimare, bună guvernare, antidiscriminare şi educaţie media.
2. Prin dezvoltarea de programe, proiecte, campanii de comunicare şi advocacy, cursuri de instruire şi evenimente publice pentru a promova valorile unei democraţii reale în România.
3. În colaborare cu peste 50 de parteneri locali şi internaţionali din 15 ţări.
4. Cu ajutorul susţinătorilor noştri: persoane fizice, juridice, instituţii, ong-uri şi companii.

De-a lungul timpului ActiveWatch a oferit o platformă de dezbateri în jurul unor teme sensibile: încălcări ale drepturilor omului, presiuni asupra mass-media, lipsă de transparenţă a iniţiativelor autorităților publice locale şi centrale. Aceste informaţii sunt documentate şi comunicate prin intermediul unor publicaţii (rapoarte, declaraţii), studii de caz şi conferinţe de presă.


Începând din anul 2004, am devenit membri ai reţelei Reporteri fără Frontiere. Din iunie 2013, ActiveWatch a devenit membră IFEX - cea mai mare rețea globală care activează pentru libertatea de exprimare.

Istoric: ActiveWatch (fosta Agenția de Monitorizare a Presei) a apărut în 1994 ca departament de monitorizare a presei în cadrul Aşezământului Cultural Academia Caţavencu. Din iulie 2006 ActiveWatch a devenit organizaţie de sine stătătoare, constituită legal ca asociaţie.

Website:
www.activewatch.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Tip de venit

Pentru ce tip de venit vrei să redirecționezi către acest ONG?

Notă! Toate datele de pe această pagină sunt transmise folosind o conexiune sigură. Singurele date salvate sunt: numele, prenumele, orasul, judetul, email/telefon.

Poți citi mai multe despre Drepturile tale cu privire la protectia datelor.
  • Ce reprezintă formularul de 2%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 2% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 2%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucuram sa te avem aici, in comunitatea oamenilor cu spirit civic. Impreuna suntem mai buni, mai puternici si mai curajosi. Impreuna putem aduce o schimbare in bine in societatea noastra, de aceea avem nevoie de cat mai multi oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei sa ajuți, descarca formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei sa-l ajuţi, printeaza-l si transmite-l colegilor, prietenilor si familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarca un model de formular