
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană
Descriere
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU) a fost înființată în 2013, având la bază platforma online de istorie locală RepublicaPloiesti.net, din dorința de a descoperi și de a spune mai departe poveștile orașului Ploiești, într-o formă cât mai accesibilă publicului larg. De peste doisprezece ani organizăm tururile istorice ale Ploieștiului la care au participat aproximativ o mie trei sute de persoane, atât localnici, cât și turiști din străinătate. De asemenea, sub sigla AEDU au fost publicate zece cărți și două albume, aproape în exclusivitate despre Ploiești, unele volume devenind titluri de referință pentru orice pasionat de istoria acestui oraș. Nu în ultimul rând, am creat o amplă arhivă de fotografii, cărți poștale și obiecte ce țin de istoria ploieșteană, o parte dintre ele fiind publicate în albumele tipărite de AEDU, iar altele incluse în expoziții naționale organizate la Muzeul Național de Istorie a României sau la Biblioteca Națională a României.
Redirecționează simplu și rapid
Fii un super-erou civic
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul, sau vrei să dai o mână de ajutor în plus, poți susține organizația să strângă mai multe formulare, sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Contact us
Distribuie pagina
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro
Colectează formulare tipărite
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației. Citește care sunt pașii.
Susține redirectioneaza.ro
Împreună digitalizăm România! Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania. Află cum poți susține activitatea noastră.