Asociația ACCEPT

Asociaţia ACCEPT este prima organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apără şi promovează drepturile LGBTQIA+ (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender, queer, intesex, asexuale) la nivel naţional, considerând că orientarea sexuală şi identitatea de gen sunt simple caracteristici ale fiinţei umane.

Fondată în 1996, ACCEPT a contribuit la dezincriminarea homosexualităţii în România (2001) și la adoptarea legislației din domeniul nediscriminării. Este organizatorul Bucharest PRIDE, marșul pentru egalitate al comunității LGBTQIA+, care a reunit în 2023 peste 25.000 de persoane.

În ultimii 25 ani, principalele noastre acțiuni s-au axat pe advocacy pentru recunoașterea și protecția legală a familiilor formate din persoane de același sex, obținerea unei proceduri demne de recunoaștere juridică a genului pentru persoanele transgender, asistenţă juridică pentru persoane LGBTQIA+ în cazuri de discriminare și infracțiuni motivate de ură, capacitarea şi dezvoltarea grupurilor de suport LGBTQIA+, activităţi culturale şi sociale ce promovează incluziunea.

Echipa noastră de avocați a reprezentat în fața instanțelor europene persoane LGBTQIA+ care au dus bătălii istorice. Printre cele mai notabile victorii ACCEPT din ultimii ani se numără cea din cazul Coman - Hamilton, în care a obținut recunoașterea căsătoriei celor doi soți în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în vederea acordării dreptului de ședere soțului care nu e cetățean UE. Am continuat să scriem istorie cu Hotărârea CEDO în cazul Buhuceanu și Ciobotaru & alte 20 de familii împotriva României, care cere țării noastre să adopte urgent un set de legi privind protecția și recunoașterea familiilor formate din persoane de același sex.

Derulăm campanii naționale de awareness care ajung la milioane de oameni. Campania #ProtejațiToateFamiliile a pus pe TV primul spot din România care vorbește despre persoanele LGBTQIA+. Audiența lui a depășit în prima lună de campanie cifra de 12 milioane de români.

Promovăm egalitatea prin formarea poliţiştilor, medicilor, psihologilor şi profesorilor în domeniul nediscriminării.

Oferim consultanță juridică, psihologică și asistență în tranziție persoanelor LGBTQIA+ care ni se adresează.

Website:
www.acceptromania.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular